Suntem aici. Impreuna. Nu v-am uitat. Numai ca a fost grea readaptarea. O sa revin pe blog. Nu mi-e usor am constatat dar…o sa ma intorc la mine.
Si o sa FIM.
NU MAI AM LEUCEMIE.
Asa mi-a zis Cristi. Si nu am stiut daca sa ma bucur. Sau nu. Si sincer…nici nu am stiut cum. As fi vrut. Dar teama si nesiguranta si… toate cele adunate… mi-au asanat trairea.
Cine a zis ? Intreb. Ti-a venit raspunsul la biopsie? Ai vb cu profesorul? Ai vorbit cu Lili ?( dr de pe sectie) Ce a zis? Mai ai pastile? Mai iei Valcyte? Mai ai bani?
L-am terorizat cu intrebari in loc sa ma bucur de bucuria si speranta lui. L-am simtit dezamagit ca nu am reactionat asa cum si-ar fi dorit el… dar… a mai fost o data cand a fost la fel. I-au spus la fel. Si reintors in Romania… a facut recadere.
Ar fi trebuit sa ma bucur . Si-atat. Ar fi trebuit sa cred in ACUM. Sa nu ma mai gandesc la IERI la MAINE.
Ar fi trebuit.
Si mi-e sila ca nu stiu sa fac asta. Si cei care vor sa zica sau doar le-a trecut prin cap ca… ar trebui sa invat… SA TACA. Sa opreasca gandul inainte de-a deveni cuvant.
Eu am STIUT, SIMTIT, TRAIT. Si zic EU.. pentru ca nu-l incarc pe Cristi cu frustrarile si temerile mele. Nici trecute nici viitoare. Si pe nimeni altcineva.
Si zic. La n…ba cu toate. Nu mai are blasti. Celulele donatorului lucreaza suta la suta. Maduva lui lucreaza cam in proportie de 30%. Cu indulgenta.
E timpul sa las lucrurile sa FIE. Desi ma doare fiecare por al corpului cand spun asta. Si constientizez ca o sa ma zbat in continuare intre incertitudine si realitate. Si ce. ACUM nu mai are blasti. Si ACUM trebuie sa ma bucur. Hm ..la comanda. Nici eu nu cred ce spun.
Da ma gandesc la altele. Ca nu a facut grefa contra gazda. Ca de 3 saptamani nu i s-a mai reactivat CMV-ul. Da la el asta ar fi perioada de reactivare 21-28 zile. Ca .. a reactionat bine la Valcyte- un inlocuitor al foscarnetului. Si Valcyte e pastila.. deci nu l-ar mai tine legat de spital. Ca … s-ar putea sa vina acasa. Si e notiune de o luna, doua. Ca n-o sa mai fie probabil nevoie de o alta doza de celule . Sper. Ca… ca…
Si identific cel mai apropat spital care l-ar putea ajuta pe Cristi. Si e la Bucuresti. Si imi fac tot felul de back up-uri .
La mine o informatie.. naste alte cateva probleme carora le caut solutii. Pe moment sau viitoare. Nu-mi permit sa raman descoperita in ceea ce-l priveste pe Cristi. Si cand am zis asta.M-a durut. Ca nu e Mihnea nr 1 pe lista mea de prioritati. Dar ma amagesc cu gandul ca fac astea ptr el intai de toate. Pentru noi ca familie. Toti trei. Si ma amuz ca eu.. nu mai sunt de mult nr 1 pe lista mea de prioritati.
Aaa… Si are trombocite 21. Si cateodata 24. De mii. Eu nu am vazut niciodata in 6 luni cat am stat cu el mai mult decat 18 000. Si asta cu transfuzii. Si are si hemoglobina 9 si ceva. Asta inseamna cei 30%.
Si e primavara.
Si am venit. ACASA.
Si sa ma iertati daca mai sunt furioasa pe nimicuri. Si irascibila. Si. Sa ma iertati ca sunt obosita si nu am mai zis mai nimica de atat timp. Eu sunt aici. Si va multumesc VOUA. Ca sunteti dincolo de ecranu` asta.
Si sa fiti convinsi ca nu renuntam. Niciodata.
SI. Sa invatati din greselile noastre. Nimic material in lumea asta nu are valoare. Traiti-va viata cu simplitate si fara mandrie. Intindeti mana atunci cand o puteti face. Si puteti intotdeauna. Fiti convinsi de asta. Totul se poate rezolva. Toate au solutie. In afara de boala. Zilele trecute nu mai vin. Never.
Ne trebuie atat de putin… Nici macar nu constientizam asta.
Adunam si adunam si… pentru ce? Ce alte nevoi ne trebuie implinite decat cele primare? Avem zece guri? Nu. Trebuie sa am casa mai frumoasa decat a… Nu. Prietenii nu vin in casa ta sa o comenteze. daca fac asta atunci, nu-ti sunt prieteni.
A zis nu stiu cine nu stiu ce … Ei si? Nu ti-e de ajuns ca te chinui sa traiesti ziua ca sa te mai complici si cu ce a zis nu stiu cine?
Zambeste-i copilului tau ori de cate ori esti suparat. Zambeste-i celui de langa tine. Ei nu au nici o vina ca pe tine te doare.
Tipa in tine. Si aminteste-ti ca toate trec. Si poti gasi solutii la toate. Pe rand.
Si crede-ma pe cuvant. Si-acum imi vine sa plang . Si doar ma gandesc. Cat mi-a fost de dor. Si cat doare.
Si cat mi-e de greu fara Cristi. Si cat ma doare.
Asa ca. Dragilor. Traiti-va viata. Cu simplitate. Si fara mandrie.
Zi zambiti-le. Fara motiv. Nu-ti trebuie. Si stiti ce? Nici nu doare.
CMV. Citomegalovirus. PCR-CMV – 55. .. da nu va faceti probleme. Nu e de speriat. Veniti si maine sa facem analize de sange. Si urina. Antigenemia CMV.
PCR = Proteina C reactiva este o proteina plasmatica sintetizata de ficat si de adipocite (celulele grase ale organismului) numita de specialisti “proteina de faza acuta“ deoarece apare in cadrul proceselor inflamatorii acute. Este un marker al inflamatiei organsimului, nivelul ei creste foarte mult in cadrul acestor situatii. Daca e negativ e ok, daca are cifre… se repeta. Si daca cifrele sunt diferite si cresc de la zi la alta…Adica la doua zile. 48 de ore.
Testele paraclinice care sunt realizate pentru a determina concentratia acestei proteine sunt teste hematologice foarte utile medicului si care nu sunt grevate de complicatii importante pentru pacient.
PCR creste in infectii, dar si in acutizari ale unor boli cronice sau la debutul unor boli ce in timp se vor croniciza.
Proteina incepe sa creasca la 6 ore de la debut si atinge un maxim la 48 de ore. Nivelul ei (reflectat prin concentratia serica) este influentat de rata de producere a acesteia de catre ficat.
Desi concentratia PCR este un indicator important al unei inflamatii, ea nu da nici un fel de informatii cu privire la localizarea procesului inflamator. Pentru a se stabilii sursa inflamatiei trebuie sa se realizeze investigatii suplimentare.
Si in cazuri ca ale lui Cristi se se face o alta analiza- antigenemia CMV.
Antigenemia este o nouă metodă directă de diagnosticare a infecţiei active cu CMV. Testul se bazeaza pe detectarea imunocitochimica de antigene CMV, f. devreme în leucocitele din sânge. Reacţia de polimerizare în lanţ de fapt.
În general, infecţia cu CMV activ poate fi diagnosticata prin detectarea antigenemia CMV cu o sensibilitate şi specificitate de ≥ 90%, în timp ce sensibilitatea este de 100% la pacienţii care prezinta simptome- neutropenie, febra etc. În medie, acest test furnizează informaţii de diagnostic cu cel puţin 1 săptămână mai devreme decât alte metode stabilite. Mai mult decât atât, nivelul de antigenemia CMV pare a fi legat de severitatea bolii şi să fie invers proporţională cu nivelul de immunocompetenta a gazdei. Acest mod de testare este util pentru diagnosticarea precoce şi rapidă a infecţiei ce pune în pericol viaţa la pacienţii cu imunodeficienţă- cum e Cristi, astfel incat sa se aplice tratamentul cu aceeasi precocitate si sa se inlature orice posibil pericol ptr pacientii cu transplant.
.. . Am recitit sa vad daca am scris corect. Pentru cei carora le trebuie astfel de informatii. Si… m-am gandit instantaneu la o prietena care cu o sinceritate debordanta mi-a zis…. Cristina lucrurile astea par asa de neinteles pentru noi….Si mi-am dorit sa fie de neinteles si pentru mine. Sa nu le stiu. Sa nu fie nevoie sa le stiu… dar.. am devenit experta in navigarea pe site-uri americane. De pe care bineinteles culeg tot felul de virusi. Dar imi trebuie informatii. Si nu le gasesc in alta parte. Trebuie sa stiu cu ce ne luptam. Ca sa nu merg la razboi cu mana goala. Ca e totusi un razboi. Mai pierdem o lupta. Mai castigam una. Nu s-a terminat razboiul. Am intrat in el cu mana goala dar cu sufletele pline de speranta. Invatam pe parcurs. Nu putem avea o intelegere amiabila intre parti .
…Asa cred. Sau sper. Cred si sper…Sau cred ca sper… Sau sper ca cred.. Ma rog, undeva pe aici. Nu ma mai ametesc cu cautarea sensului lor. Oricum nu pot sa le cresc in mine. Nu e niciunul plin. Intreg.
Spun in minte… CRED…SPER.. si ma simt ca nu e intreg. E ciuntit. Ca un lucru vechi superfolosit.Superuzat. Pe care ar trebui sa-l arunci dar… nu te induri ca… poate iti va mai folosi la ceva…Candva. Mi-e rusine ca e ciuntit. Imi doresc sa nu fie. Imi doresc sa nu=mi las mintea sa-mi ciunteasca ceea ce cu greu incheg. Le cresc in mine din… nonsensuri. Din vise si imagini de vise adunate cu greutate intr-o… samanta. Pe care mi-o sadesc in suflet. Si mi=o doresc sa nasca in scopul in care am creat-o. Si folosesc mai multe vise si imagini la “cuib“.Ca asa am vazut eu la bunica. Punea in cuib mai multe seminte. Ca sa aibe sanse mai mari sa iasa ceva de acolo.
… Si nu-i nici o diferenta. Ca tot ea facea samanta. Nascuta din alte asemenea ei.
.. Diferenta e in produsul final. Eu de ce nu pot creste ceea ce-mi doresc. Se naste ciuntit. Si creste asa. Si-o las sa moara. Fara sa ma uit in urma. Si cresc alta. Cu aceleasi eforturi.
Ce fac gresit? Nu adun vise si imagini intregi? Pierd ceva. Ce? Ce ma impiedica sa simt plinatatea CRED si SPER. De ce nu pot sa ….
Si. Stiu. Imi trece cu aceeasi viteza si greutate , in fiecare zbatere a vietii mele de DUPA. Gandul. Negru. Trece. Si se duce. Nu are unde sa stea. Am fost, zic eu , destul de isteata sa nu-i las loc unde sa se aseze. Si acum traiesc cu greutatea lui in fiecare zi ce trece. Isi face loc inevitabil. De trecere. La fiecare tresarire a mea. La fiecare razvratire. La fiecare zbatere. Spui ca nu. Iti repeti ca nu. Toti zic nu. Dar el trece si taraie dupa el… un ba.
Antigemia a aratat ca se dezvolta replici. Valoarea e mica. Parca pana in 10 replici. Dar eu stiu ce inseamna asta… Presupuneam de la PCR-CMV. Dar am mai sperat. Ciuntit.
La intalnirea saptamanala cu profesorul… concluzia a fost ca.. are cateva valori…reasonable good .
Stiu si eu ce valori are, ca doar le urmaresc in fiecare zi. Si sunt “reasonable good“ referitor la starea lui. Posttransplant. Si atatea efecte secundare. Si complicatii.
Eu vreau sa stiu ce se intampla cu CMV-ul. Si daca temerea mea de-a fi intrerupt tratamentul prea devreme se adevereste.
… O sa urmarim. O sa vedem. O sa analizam. Poate o sa incepem din nou tratamentul cu foscarnet.
.. Si incerca sa-l incurajeze. Ce sa incurajezi. Sunt furioasa. Ca au intrerupt tratamentul. ca … cateva limfocite pe care le are nu stiu ce sa faca. Ca donatorul nu a avut CMV si… logic nu are in adn informatia sa trimita catre limfocite sa lupte. Ca nu stie. Cristi are limfocite antrenate sa lupte cu CMV, ca el cica a avut. Asa reiese din analize. Dar este imperios necesar ca imunitatea lui sa nu se trezeasca. Sa nu mai existe.
Ci DOAR a donatorului. DOAR. Care nu stie sa lupte. Si care va invata sa lupte de la 6-9 luni dupa transplant…Offf Doamne. Sunt plina de furie. Pana cand va dura chstia asta? Pana limfocitele lui vor sti ce sa faca. Adica se poate reactiva …. Yes. Until his immunity grows. Until asta poate insemna….
… Si bineinteles. Gandul. Trece. Si-mi desparte cu viteza tot ceea ce am adunat la un loc. Cu efort of course.
Si nu-mi pot controla nemultumirea si iritarea. Si nu stiu cum sa ma mai ascund. Sa par optimista si increzatoare. Sunt obosita si nu-mi mai pot permite sa-mi consum energia pe jocuri teatrale.Si totusi nu ma pot manifesta la intensitatea furiei pe care o simt explodand in mine. L-as dezechilibra serios pe Cristi. ..
..Si-mi simt greutatea imposibila a propriului dezechilibru.
… Vorbim ca si cum nu a auzit ce i s-a spus. Nu aduce in discutie “discutia“. Si eu incerc sa raspund la subiect. dDesi deja vad iar zilele de foscarnet, starile de voma, slabiciune… Ma uit la el si nu vreau sa cred. Si nici macar nu mi-au spus de la inceput. Sau macar de-a doua oara cand s-a reactivat. Ca e posibil. Ca se poate intampla. Si… zilele mele de fara plata se termina. Si bebe e cu bunica de… ooo Doamne… jumate de an..
Si. Zic eu prima. Da-l in m..sa de CMv. Ai mai trecut prin el. O sa mai treci. .. Si mi se sfasie in mine cuvantul.
Bine ca au astia analize performante. Si-n gandul meu… de ce nu au si solutii ingenioase. O sa-l faci, o sa-l negativeze si… asta e .
Sec. Fara modulatii ale vocii. Nu pot sa risc sa-i dau vreo sansa sa dea inapoi. Nu acum.
Sub nici o forma.
Niciodata.
In ultimele 2-3 zile … au sunat prieteni cu care Cristi nu s-a vazut sau auzit de mult timp… Eu.. am redescoperit bucuria cu care Cristi povestea ceva despre fiecare. Ii stiu pe fiecare in parte. Nu atat de bine ca Cristi. Dar ii stiu. Ce emotii. Ce agitatie. Si povesti. M-am bucurat sa-l vad asa. ..Nu pot sa descriu ce am simitit eu. Cu atat mai putin el. E bun si internetul asta la ceva. S-au regasit dupa ani. Si sunt la fel. Cel putin in ceea ce priveste relatia lor.
Imi inchipui si stiu ce au simtit cand l-au vazut. Am trecut si noi prin socuri din astea. Ca nu vrei si nu poti sa crezi. Imi pare rau ca nu am mai multe poze cu trecerea lui prin transplant. Dar a fost o perioada cand nu m-a mai lasat sa-i fac poze. Ii mai faceam cand dormea. A fost mereu un tip care nu arata cat ii este de rau. Probabil nu a vrut ca prietenii lui sa-l vada slab. Numai ca i-am explicat ca facem asta si pentru ceilalti oameni cu aceeasi boala ca el. Sa gaseasca informatii, sa aiba cat de cat o ideee despre ce inseamna toata lupta asta.
… Nu mai reusesc sa fiu la zi cu blogul. Am inceput sa simt oboseala fizica. La propiu.
Ne-au externat acum o saptamana. Si de atunci venim in fiecare zi la spital. De dimineata pana pe la 15.00. Face acelasi tratament numai ca i-au mai redus din doze.
Nu sunt schimbari majore in ceea ce priveste starea lui posttransplant. Maduva inca nu functioneaza la parametri normali. De fapt nu prea functioneaza. Il ajuta in continuare cu sange si trombocite. Si cateodata Neupogen si Eritropoietina.
In schimb a doua analiza a replicilor virusului CMV a iesit negativa si acum profesorul se gandeste sa stopeze Foscarnetul. Mi-e teama si sunt agitata ptr ca daca e prea devreme … ar putea sa se reactiveze iar. Si el deja l-a avut reactivat de doua ori.
Refuza sa ia medicamentele ptr depresie. Nu stiu daca o face din orgoliu sau pur si simplu vrea sa se descurce singur. O sa vorbesc despre asta cu medicii. Eu nu cred ca se poate descurca pe cont propriu. De fapt sunt sigura.
Picioarele sunt amortite si merge parca nu sunt picioarele lui. Facem cate o ora de mers in fiecare zi. Cu pauze dar reuseste sa mearga. Nu a mai slabit. A ramas la 70 de kg. E slab ca o paiatza.
In schimb, isi face tot felul de planuri…Ca poate n-o sa-i mai trebuiasca viza. Viza lui se termina pe 30 martie. Ca poate n-o sa mai fie nevoie sa umblu pe la ministerul lor de interne. …In traducere libera asta inseamna ca vrea acasa.
Si… tot incerc sa-l aduc cu picioarele pe pamant… dar in asa fel incat sa nu-l busesc, sa-l aduc usor si cu stabilitate. Si Doamne cat mi-e de greu sa fac asta. Imi lipseste si mie “acasa“ ingrozitor de mult… DAR.. Cristi nu poate veni acasa pana nu este totul ok. Nu ne putem permite riscul asta. E prea mare. Si nu pot sa mi-l asum. Sub nici o forma.
O sa stea aici pana se face bine. Nu stiu ce inseamna bine. Nu mai am notiunea acestui cuvant. E undeva pierdut in cuvinte fara origine. Fara radacina. Nu stiu daca e pe scala de la – infinit la + infinit. Si nici nu cred ca e in vreun grafic. Spunem “bine“ ptr ca nu stim ce sa spunem. Nu vrei sa spui rau. Nu vrei sa spui bun. Spui bine. Ceva intre. Adica ne multumim si cu bine. Si il negativezi cand nu vrei sa spui rau. “Nu e bine“… Dar tot ca sa ramai prin zona lui “bine“ … acolo unde te simti un pic mai in siguranta. Sau cel putin asa ma pacalesc..
Mi-a fost tare teama de primele zile in ambulatoriu. M-am mai linistit cand m-au asigurat ca ne putem intoarce oricand. Si e vorba doar de noapte. L-am mai scos din spital noaptea si nu s-a intamplat nimic.
Dorm pe apucate si in reprize. Il astept sa iasa de la baie, il ascult .. sa nu i se faca rau, il pazesc la spital, cred ca il disper. Dar nu zice nimic. Poate si pentru faptul ca e constient ca nu se poate descurca singur.
Nu are voie sa se agite, sa se taie, sa se loveasca. Nu are voie sa manance citrice, fructe, salate, legume crude. Nu are voie decat alimente preparate termic. Ii fac ce vrea el . Numai sa manance.
La spital venim si plecam cu taxiul. Nu are voie sa mearga cu transportul in comun. E prea periculos pentru el. Intotdeauna cu masca. Acasa o port eu. Si e incantat.
Iesim in general seara, pe strazi neaglomerate, pentru ca nu are voie la soare.
Si … sunt 136 de zile de la transplant. Si 5 luni de cand stam in spital. 5 luni. Si maduva lui inca nu s-a trezit.
Ptr Ducu. Fara lacrimi. Ducu stie de ce
Supa de galuste. Un pic umflat la fatza de la perioada de nemancat, dar acum spre bine
16.11.2010
24.11.2010
01.12.2010
Am postat cateva poze. O s-o mai fac. Astea sunt doar cateva din efectele secundare pe care Cristi le-a trait la propriu. De mentionat ca nu e obligatoriu ca fiecare pacient sa prezinte aceleasi simptome. Asta tine de procentul de potrivire al donatorului, de bagajul genetic al fiecaruia si multe, multe altele. Pot fi mai multe sau mai putine. Asta nu inseamna ca nu merita. Nu am postat sa sperii. Sau cei care vor trece prin transplant sa dea inapoi. NU. Am postat pentru ca detinand cat mai multe informatii, macar te pregatesti pentru ele, pentru ce ar putea fi, stii despre ele si le poti gestiona altfel. Noi nu am stiut nimic din toate astea.
4 zile jumate. 4 zile jumate a durat sa vrea. Sa vrea sa se intoarca in lupta.
…Jumate pentru ca in a cincea zi a vrut sa manance un pic de banana. Jumate pentru ca masor timpul lui cu o strictete… de un sfert de banana. Nu 5 zile. 4 zile jumate. Si nu sunt tampita. Nu inca. Cel putin asa sper.
Si multumesc cerului, sau cuiva de acolo, pentru orice lucru care voua vi se pare insignifiant. Si la fel. Ma supar si cert cerul sau pe cineva de acolo. Pentru fiecare dinttre lucrurile care ii fac rau. Nu ma mai intreb de ce. Nu are nici o relevanta. Nu-mi mai consum putina energie ramasa. …4 zile jumate de nemancat, nevorbit, nezambit, nemiscat din patul asta pe care am inceput sa-l urasc. Eu. Dar el. La fiecare vizita, Cristi saluta. Raspundea la intrebari. Oricat de greu ii era gasea putere ptr un zambet.Sau o schita de zambet.Ii pasa.
Acum.. nu zambea, nu saluta, nu manca, nu se ridica din pat. Nu vorbea. Doar vomita. Vomita in continuu. Ii tot dadeau antivomitive, combinatii de antivomitive. Degeaba. El vomita in continuu. In prima zi am zis ca e de la foscarnet. E oricum un tratament destul de agresiv si m-am gandit ca.. Gresit. Nu-i mai pasa. Lui Cristi nu-i mai pasa. Si cand am realizat … nu am stiut cum sa reactionez. Nu am stiut ce sa fac. A fost ca un cutremur. Cand nu stii unde sa te duci sa fii in siguranta. Orbecai intre a sta pe loc si a fugi. Si mi-a revenit imaginea cand imi spunea ca nu mai poate..O Doamne. Nu e in regula. .. Si n-a fost. Medicii se tot informau unul pe altul..“azi e prima zi cand pe fata lui Cristi nu am vazut un zambet; azi e a doua zi…“ Si. Din a treia zi au inceput sa-i dea medicamente. Pentru deep depresion. Cristi nu mai era Cristi. Era o umbra a omului care a fost. Si am incercat in zadar sa il fac sa manance, sa se ridice din pat dar cel mai important sa vorbeasca. Si am facut asta 4 zile jumatate. In continuu. Pe etape. Cu nici un fel de rabdare.
Si in a cincea zi, dupa exagerat de multe si variate discutii motivationale, pe care sincer, acum nu stiu de unde le-am scos… a cerut un pic de banana. Si m-au ajutat si medicii. I-au intrerupt tratamentul cu desferal ca sa pot sa-l scot o seara, doua din spital. In prima seara nu a vrut. Nu are de ce sa mearga. Ce sa faca el la apartament. Mai schimbi imaginea asta, ii zic. Nu merg. Nu vreau. Mi-e frica. Ti-e frica de ce? Ca nu ai pe nimeni care sa te supravegheze medical? Te poti intoarce oricand in timpul noptii daca nu te simti in siguranta. Nu merg. Si iarasi . De ce? Mi-e frica ca o sa-mi placa si nu o sa vreau sa ma intorc si atunci cand o sa fiu iar la spital.. o sa fie mai rau decat acum…Ok. Nu am mai insistat. In schimb, urmatoarea zi am vorbit cu medicul senior si i-am spus despre astea. Mi-a spus sa-l scot fortat. Sa fortez un pic. Si. Am fortat. Pe la 10 si jumatate eram in apartament. A mancat un pic si s-a culcat. Nu ce bine e aici, ce frumos e ca dorm in alt pat. Nimic. Nici macar nu a vrut sa faca un dus. Nici sa se barbiereasca. Arata ca un neanderthal. Da e ok. Pentru prima lui seara in afara spitalului. Dupa 4 luni si. Dis-de-dimineata la spital. Nici o schimbare in atitudine. Toata ziua in pat. Fara sa manance.
Seara. L-am intrebat. Poti sa mergi si in seara asta la apartament. Vrei? Nu. Doar ca sa dorm. Nu. Ok. Te las sa te mai gandesti. Ai timp pana se termina foscarnet-ul. Si a vrut. Nu s-a barbierit dar in urmatoarea zi a zambit. Oaaa ce pas. Nici nu va puteti inchipui cata multumire si cata speranta iti da un zambet. S-a intors. Asa am gandit. S-a intors in lupta.
Gasiti aici un formular necompletat, in conditiile in care la administratia voastra financiara o sa vi-l refuze pe cel gata completat. Sa-l aveti la voi pentru orice eventualitate. Nu dati inapoi. Doar completati de mana toate datele. Asta e singura diferenta.
Formularul necompletat poate fi gasit aici: formularul-230-2
Datele necesare sunt:
Denumire entitate nonprofit: Asociatia ARTEST
Codul de identificare fiscala: 21657497
Cont bancar (IBAN): RO09BTRL02401205F00510XX cont alternativ 251100010246F00510
