Am implinit 37 de ani.Amandoi. Si eu si Cristi. Prietenii stiu cand. Cu exceptia unui prieten foarte bun care nu stie niciodata care si cand. Daca as avea emoticoane ca la yahoo i-as pune unul care zambeste aratandu-si toti dintii. Atunci ar sti ca e el si.. ar zambi la fel. Asa cum zambim noi cand stim ca trebuie sa sune… si ii mai pregatim asa cate o mica surpriza ca sa-i fie si mai greu… sa identifice care dintre noi si cand.
Nu e important. Niciodata n-a fost. Important e ca e prietenul nostru. La bine si la greu. Situatie nu prea des intalnita in ziua de azi…
Pentru Cristi.Prietenilor nostri…in dar.
Cuvintele au forta unei furtuni. Rascolesc totul in cale. De inceput sau de sfarsit. De inceput- dor.. de nu poti sa le cari, de sfarsit- ai tot mai vrea sa fie ..sa nu se termine niciodata..Sentimentul acela cand aerul e asa proaspat, si totul e clar, si liniste si mirosul ploii..Si liniste..
Cuvintele au forta unei furtuni. Daca cei ce citesc.. stiu a intelege vantul. Pacat si sfasietor de dureros ca nu inteleg sfarsitul. Furtunii.Si existenta ei. A acestor cuvinte.Nescrise.
Mai intai… pe scriitorul acesta l-am descoperit intr-o perioada a dezvoltarii mele ca om. Undeva prin ultimul an de liceu cred, dupa revolutie, cand citeam in nestire.Tot ce-mi pica in mana.Atunci l-am descoperit si pe Kipling cu „IF„(Daca..) si pe Jorge Luis Borges (Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo). Si l-am redescoperit acum… cand am primit un mail cu .. cuvintele mele de suflet. Pe care le scrisesem pe o hartie rupta dintr-un caiet de nu stiu ce disciplina. Cartea nu era a mea.Si am vrut sa-mi am cuvintele oricand aproape. Sa nu-mi permit sa uit. Si sa sting vantul. Sa fiu un vesnic OM. Mi-aduc aminte si acum ca era o carte micutza, cartonata, cu multe povestiri scurte.
Foaia aia… era undeva, am mai vazut-o.. da nu ma stiu. Furtuna aceea.. s-a dus. Acum sunt eu furtuna. Si in furtuna. Si tare mi-am mai lipsit…. N-o mai lungesc. Ca as tine-o asaaaa…Ati priceput mesajul.La cat de surescitata sunt..macar sper sa ma fi facut inteleasa. Deci:
Jorge Luis Borges
Dupa un anumit timp….
“Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet, si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva si a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, si asa, omul incepe sa invete…ca sarutarile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni, si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus si ochii larg deschisi, si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in astazi si acum, pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri … si viitorul are mai mereu o multime de variante care se opresc insa la jumatatea drumului.
Si dupa un timp, omul invata ca daca e prea mult, pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui, arde si calcineaza. Asa ca incepe sa-si planteze propria gradina si-si impodobeste propriul suflet, in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori, si invata ca intr-adevar poate suporta, ca intr-adevar are forta, ca intr-adevar e valoros, si omul invata si invata … si cu fiece zi invata.
Cu timpul inveti ca a sta alaturi de cineva pentru ca iti ofera un viitor bun, inseamna ca mai devreme sau mai tarziu vei vrea sa te intorci la trecut. Cu timpul intelegi ca doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale, fara a pretinde sa te schimbe, iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti. Iti dai seama cu timpul ca daca esti alaturi de aceasta persoana doar pentru a-ti intovarasi singuratatea, in mod inexorabil vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.
Ajungi cu timpul sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati, si ca cel care nu lupta pentru ei, mai devreme sau mai tarziu se va vedea inconjurat doar de false prietenii. Cu timpul inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie, pot continua tot restul vietii sa faca rau celui ranit. Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine, dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face. Cu timpul intelegi ca daca ai ranit grav un prieten, e foarte probabil ca niciodata prietenia nu va mai fi la aceeasi intensitate. Cu timpul iti dai seama ca desi poti fi fericit cu prietenii tai, intr-o buna zi vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece. Cu timpul iti dai seama ca fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta, nu se va mai repeta niciodata.
Cu timpul iti dai seama ca cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana, mai devreme sau mai tarziu va suferi aceleasi umilinte si dispret. Cu timpul inveti ca grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca, asta va determina ca in final, ele nu vor mai fi asa cum sperai. Cu timpul iti dai seama ca in realitate, cel mai bine nu era viitorul, ci momentul pe care-l traiai exact in acel moment. Cu timpul vei vedea ca desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine si acum s-au dus si nu mai sunt… Cu timpul vei invata ca incercand sa ierti sau sa ceri iertare, sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie, sa spui ca vrei sa fii prieten, dinaintea unui mormant, nu mai are nici un sens.
Dar din pacate, se invata doar cu timpul…”
Frumos , nu? Si cata furtuna se naste. Si cat de inutil moare. Toata lumea…. maaama ce frumos, ce adevarat , ce real… Se misca ceva in ei. Pret de o furtuna. Care spre nelamurirea mea moare inainte de a se naste. Fara sa-si fi atins scopul. Si incep o noua zi. Nici urma de nor.
….Poate ca nu stiu a intelege vantul. Care naste si intretine furtuna. Poate.
De aceea, prietenilor nostri, voua… celor care stiti a intelege vantul…va daruiesc din suflet…FURTUNA. Care pentru a se sfarsi trebuie sa se nasca. A cuvintelor, gandurilor, faptelor.Nu intotdeauna scrise.
Cristian Garlescu 